Îmi place să ies undeva cu multă lume, să stau retrasă într-un colt, să beau un Cappuccino și să privesc oamenii din jurul meu; să-mi imaginez lucruri despre ei, despre cine sunt, ce viață au și ce visuri mărețe țin ascunse.
Pe cel pe care l-am intervievat astăzi, l-am cunoscut acum vreo doi ani și ceva la o terasă din centrul Bucureștiului, prepara băuturile ce erau ulterior servite de către ospătari clienților. O privire puternică, dar în același timp extrem de blândă, nu putea să rămână neobservată. Mi-a captat întreaga atenție când l-am văzut preparând o limonadă. Chiar dacă făcea ceva banal, toată atenția lui era focusată acolo. După ce l-am cunoscut, mi-a și explicat: “chiar dacă nu-mi aduce o bucurie sufletească ceea ce fac astăzi (astăzi însemnând momentul acum), văd dincolo de asta. Și merg mai departe din dorința de a ajunge unde-mi doresc, indiferent cât de greu este”.
Puteam să pariez că am în față un om care nu face parte din acea lume (te uitai la restul ospătarilor și barmanilor și agitația era cuvântul prin care-i puteai descrie cel mai bine). M-am gândit pentru o secundă că e asemenea unui om care are în spate o carieră în care a muncit mult și a obținut rezultate frumoase, dar m-am gândit că mereu caut povești fantastice în oameni și că realitatea de multe ori e mult mai simplă, așa că mi-am luat gândul de la această întâmplare. Aveam mult mai târziu să aflu că este fratele patronului și îi dă o mână de ajutor, el fiind antrenor de tenis și fost tenismen, însă ar fi făcut orice ca să strângă banii necesari pentru a-și vedea visul transformat în realitate. Care vis, veți afla puțin mai târziu.
Povestea lui Daniel Moșteanu, căci despre el este vorba, este cu atât mai interesantă cu cât astăzi visează să producă muzică, dar toată viața lui s-a învârtit în jurul tenisului. Însă, în suflet a păstrat mereu un vis pentru care este convins că se apropie ziua în care îl va transforma în realitate. De ce a urmat calea tenisului și nu a muzicii, o să descoperiți în rândurile acestui material.
***
La vârsta de nouă ani a luat prima dată contact cu tenisul și de atunci a rămas fidel acestui sport întreaga viață. La 14 ani a avut șansa să meargă în Germania și să joace pentru liga lor, timp de vreo patru ani. După care a urmat o bursă la un colegiu privat din America, loc unde avea să-și mai perfecționeze tehnica.
După acești ani, cumva firesc, Daniel a trecut de partea antrenoratului. A antrenat timp de șase ani în Adana, Turcia, copii cu vârste între 10 și 17 ani, iar rezultatele au apărut destul de rapid: o fată de 10 ani obținând titlul de campioana națională, iar un băiat de 12 ani reușind și el să câștige mult râvnitul trofeu. Și cu echipa de club (copii de 14 ani) a reușit să ajungă tot pe primul loc.
I-am pus lui Daniel Moșteanu câteva întrebări din dorința de a afla mai multe despre o carieră în tenis, despre cât de important este talentul într-o astfel de carieră și cât la sută este muncă atunci când reușești, am discutat cu el și despre cum ar trebui un părinte să-și crească copilul dacă tot ce-și dorește este ca acesta să fie fericit. Ce ne-a răspuns antrenorul de tenis veți afla în rândurile de mai jos:
Ți-a plăcut tenisul, a fost visul tău încă de când erai mic, să reușești în acest sport? Te întreb pentru că foarte mulți părinți care și-au dorit o carieră atunci când erau mici și nu au reușit să o obțină, și-au îndrumat, împins cumva de la spate, micuții către acel lucru, sperând că așa vor uita de nereușita din viața lor. La tine cum a fost?
Îmi place tenisul, mi-a plăcut tot timpul după ce am început să-l practic, dar nu a fost acel “vis” pe care-l are fiecare dintre noi. Pe mine și pe fratele meu ne-au dus părinții la acest sport, din dorința de a face mișcare, de a avea timpul ocupat cu ceva “sănătos”. Tenisul m-a ajutat să devin cel de astăzi, m-a dezvoltat și ordonat viața, dar a blocat cumva pentru o vreme drumul către ceea ce-mi doream eu să fac.
Asta înseamnă că-ți doreai să urmezi cu totul și cu totul alt drum. Care este acela?
Mi-a plăcut să cânt la pian. Am învățat singur, acasă, fără niciun fel de profesor. Era acel lucru pe care-l făceam doar din plăcere, fără să resimt vreun efort. Am învățat multe melodii fără să am niciun fel de pregătire în acest sens, le ascultam până puteam să le cânt și eu, deși nici nu știam notele muzicale la acea vreme. Cu siguranță, pot spune că drumul meu are legătură cu muzica. Fără a exclude sportul/mișcarea din viața mea.
Impresionantă și cumva tristă poveste. De ce nu ai urmat această cale? Nu a observat nimeni că asta este ceea ce ar trebui să faci în viață, ținând cont că muzica însemna mult pentru tine?
Nu a fost cineva vinovat pentru alegerile mele. Pe parcurs te pierzi de ceea ce-ți dorești să faci, în ceea ce “trebuie” să faci. Țin minte și acum o conversație cu tatăl meu. Se lăuda cu noi (cu mine și fratele meu), așa cum fac toți părinții. Le povestea cunoscuților că sunt la tenis și cât de bine mă descurc, de faptul că eu cânt și la pian, dar că nu vreau să fac muzică pentru că nu se fac bani în acest domeniu. Și m-a întrebat: <nu-i așa?>. Am răspuns ceea ce voia să audă, dar nu și ceea ce voiam eu. Nu cred că nu aș fi fost sprijinit dacă aș fi spus că vreau să fac muzică. Dar nu am avut curaj să spun… .
Însă, nu am renunțat nicicând la visul meu. Astăzi, pe lângă faptul că antrenez copii, încerc să văd dacă ceea ce am simțit până acum și nu am avut curajul să încerc, îmi mai iese. Am fost toată viața în tenis și nu știu dacă o să renunț de tot vreodată. Pentru că îmi place, așa cum am mai spus, fără mișcare nu mi-aș vedea viața. Dar tenisul este totuși o chestie în care m-au băgat părinții încă de la nouă ani. Acum îmi doresc să produc muzică. Niciodată nu e prea târziu pentru un vis. Și dacă îți dorești și muncești în direcția aia, nu ai cum să nu-l transformi în realitate. E greu, dar nu imposibil. E greu pentru că orice e greu de obținut în România, de la finanțe până la orice. Dar o să reușesc.
Din toată această poveste, demnă de un film, ce ar trebui să învețe părinții? Cum ar trebui să-și crească crească copilul pentru ca acesta să ajungă fericit?
Un copil are nevoie de suport. Are nevoie să știe că orice decizie a luat familia îl acceptă și că nu trebuie să se ascundă, că nu îl vede ca pe un ciudat dacă alegerea lui nu e cea mai bine văzută de societate. Că necondiționat, indiferent de faptele și alegerile pe care le face, mama și tata îl iubesc. Nu trebuie să îl crească în ideea că el este dator să-i facă fericiți pe părinți (pentru că oricum fiecare copil vrea să-și facă părintele fericit și mândru de el).
Cât de mult contează talentul și cât de mult contează munca într-un sport precum tenisul?
Și în tenis și în orice altceva, telentul contează la început. Apoi, după o vreme, trebuie să muncești mult ca să ajungi acolo unde ți-ai propus. Indiferent de domeniul în care vrei să reușești sau de țara în care te afli.
Am și avut mai mulți copilași care prin voință și multă muncă și-au dezvoltat abilitățile de care ai nevoie în tenis ca să poți ajunge sus. La început nu excelau absolut deloc, dar ei nu s-au dat bătuți. Au investit mult timp și, în cele din urmă au reușit. La un moment dat lucram cu doi băieți, unul dintre ei foarte talentat și inteligent, celălalt mai greoi dar extrem de muncitor. Cel talentat a plecat într-o vară în America la o academie de tenis, iar cel muncitor s-a antrentat toată vara din greu. Când s-au reîntâlnt, cel muncitor era peste cel talentat. Și este doar un exemplu din multe altele. Dacă-ți place mult ceva, muncește și vei ajunge să ai reușite, nu ține cont de cei din jur. Tot ce e frumos în viață se obține prin muncă.
De ce este bine să faci sport încă din copilărie (și nu mă refer la sport de performanță neapărat)?
Din foarte multe motive. Te păstrează sănătos, te ține la distanță de obezitate. Înveți să lucrezi în echipă, înțelegi raportul dintre efortul depus și câștig, îți dă o disciplină. Îți crește încrederea în propria persoană. Doctorii spun că cea mai bună metodă pentru a-ți păstra creierul sănătos este mișcarea. Nu trebuie să-ți duci neapărat copilul la un sport, și tu ca părinte te poți juca cu el de 3-4 ori pe săptămână. Acum avem acces la tot felul de materiale pe Internet. Găsești tutoriale întregi despre cum să-l înveți să alerge corect, să mărească viteza de reacție, coordonarea. Dacă-l crești sedentar acest lucru se va răsfrânge și în alte arii.
Când o să ai un copil cum o să-l crești?
Îl fac dependent de mișcare. Îi creez un viciu sănătos. Să simtă plăcere să se miște. Pentru că mișcarea este într-adevăr ceva de care are fiecare dintre noi pentru a se păstra sănătos atât fizic, cât și psihic.
Articol susținut de Sterimar. Sterimar susține importanța mișcării în viața fiecăruia dintre noi.
