Reguli pentru siguranța bebelușului în mașină – la ce trebuie să fim atenți

Facem tot posibilul pentru a ne proteja micuții, uneori îi îmbrăcăm necorespunzător pentru vremea din ziua respectivă, alteori suntem prea grijulii, dar de cele mai multe ori uităm de măsurile de precauție pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când pornim la drum cu mașina și avem copilașii alături de noi. Accidentele rutiere reprezintă una dintre cauzele principale ale mortalității infantile. În cele ce urmează vom enumera câteva dintre lucrurile pe care ar trebui să ne cunoașteți în momentul în care achiziționați, instalați și așezați copilul într-un scaun auto.

Contrar credinței conform căreia scaunul auto ar trebui cumpărat luând în considerație vârsta copilului, de fapt pentru a achiziționa un scaun potrivit trebuie să ne ghidăm după greutatea și înălțimea copilului. Așadar, pentru copiii a căror greutate nu corespunde cu vârsta pe care o au, poate fi utilizat fără probleme un scaun destinat celor mai mici decât ei din punctul de vedere al vârstei.

Se recomandă o atenție sporită în momentul în care este instalat scaunul în mașină. Experții în ce privește siguranța copilului recomandă ca până la vârsta de 3-4 ani scaunul să fie poziționat cu fața către spatele mașinii, astfel încât spatele scaunului să poată susțină gâtul și capul micuțului în cazul unui accident. Atunci când copilul devine suficient de mare, scaunul poate fi instalat astfel încât acesta să poată privi înspre fața mașinii.

Scaunul auto pentru copii ar trebui pus central pe bancheta din spate și fixat cât se poate de bine. Este obligatoriu ca acesta să nu se miște nici măcar doi centimetri față-spate sau stânga-dreapta. În momentul în care copilul este așezat în scaunul special, centura trebuie aranjată și fixată, părintele ar trebui să verifice încercând să apuce o parte a centurii cu doua degete, dacă reușește să o „ciupească” așa, este mult prea slab prinsă.

Nu în ultimul rând, aveți grijă ca cei mici să fie îmbrăcați confortabil și dacă e mult prea frig, întâi îi fixați în scaunul auto și apoi îi puteți înveli cu o păturică pe picioare. Absolut niciodată nu ar trebui pusă o păturică între copil și centură.

Sperăm ca toate sfaturile să vă fie de ajutor, iar dacă aveți mai multe întrebări, puteți apela cu încredere la un specialist într-un magazin destinat comercializării acestui tip de produs.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Prima tabără a copilului tău. Sfaturi pentru părinți

Participarea în prima taberă este o etapă importantă atât pentru copil, cât și pentru părinți. Este primul pas către independență, un pas care îl...

Ce m-a speriat cel mai mult în perioada alăptării

Perioada alăptării. Ah, ce amintiri! Pe cât de frumoasă și de emoționantă a fost, pe atât de înfricoșătoare s-a dovedit a fi. Cum spune...

Cele mai bune sfaturi pe care i le poate da un tată fiicei sale

Rolul unui tată în viața unei fiice este extrem de important, iar relația dintre ei poate influența profund dezvoltarea personală a fiicei. Timpul petrecut...

Povestea mea despre bullying și cum am învățat să mă iubesc pe mine

Eram adolescentă, cu tot ce înseamnă vârsta asta: confuzie, căutări, dorințe și, mai ales, nesiguranță. Dar nimic nu m-a pregătit pentru ce aveam să...

Copilului tău îi miroase foarte tare transpirația. Care pot fi cauzele și ce este de făcut

Transpirația urât mirositoare la copii poate fi îngrijorătoare pentru mulți părinți, mai ales dacă apare la vârste fragede sau este neobișnuit de puternică. Deși...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com