Poziția corectă și tehnica de alăptare a nou-născuților

Mulți dintre bebeluși au format reflexul automat, știind în mod natural cum trebuie să sugă de la sân. Altora le este necesar puțin ajutor, dar merită depus orice efort, întrucât laptele matern este cel mai bun aliment pentru dezvoltarea micuților.

Primul pas spre un alăptat fără probleme este reprezentat de atașarea corectă la sân. O atașare corectă împiedică apariția rănilor la nivelul sânilor mamei, răni ce ar îngreuna alăptatul. Odată cu primele semne de foame, copilul trebuie adus către piept și nu invers, sânul introdus adânc în gura bebelușului iar poziția trebuie să fie confortabilă.

Nou-născutul trebuie să prindă mamelonul și o mare parte a areolei, limba trebuie plasată între mamelon și gingia inferioară, iar bărbia trebuie să fie lipită de sân, nu în aer. Dacă bebelușul apucă doar cu vârful buzelor areola, se aud zgomote cand suge, atunci e posibil ca acesta să nu fie atașat corect, iar sânul să aibă de suferit.

Uneori, pentru a ajuta copilul să apuce corect mamelonul, poate fi utilă umezirea cu o picătură de lapte. Însă, în condițiile în care tehnica nu dă roade, iar alăptatul prezintă anumite probleme, recomandăm consultarea unei persoane acreditate IBCL (International Board Certified Lactation Consultant).

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Dispraxia la copii: ce este, cum să o recunoști și cum să ajuți copilul

Dispraxia, cunoscută și sub denumirea de tulburare de dezvoltare a coordonării, afectează capacitatea copilului de a-și planifica și executa mișcări coordonate. Aceasta nu este...

3 subiecte incomode pe care orice părinte trebuie să le abordeze cu copilul

Comunicarea deschisă cu copiii poate fi adesea o provocare, mai ales atunci când vine vorba de subiecte incomode. Evitarea acestor teme poate lăsa copilul...

Sute de copii și tineri din 15 județe din țară au învățat să programeze în cadrul programului Meet and Code

Peste 560 de copii și tineri din 15 județe ale țării au participat anul acesta la cea de-a noua ediție a programului Meet and...

Scarlatina la copii. Simptome, tratament și sfaturi de la medici

Scarlatina este o infecție bacteriană care afectează frecvent copiii cu vârste între 5 și 15 ani. Deși poate părea o boală rară în zilele...

Faci baie cu copilul? Când să renunți la acest obicei, potrivit specialiștilor

A face baie cu copilul poate fi un moment de apropiere și joacă, dar părinții se întreabă adesea dacă acest obicei este recomandat pe...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com