Mă numesc Maria, am 13 ani și aș vrea să-ți povestesc despre ce înseamnă să fii adolescent. Nu știu dacă este doar despre mine, dar uneori am impresia că în fiecare dimineață mă trezesc altă persoană.
De exemplu, ieri dimineață m-am privit în oglindă și am văzut un coș roșu, imens, chiar pe frunte. Serios, parcă avea luminițe de Crăciun. Nu e primul, nici ultimul, dar e enervant. Mama zice mereu să nu mă stresez, că „toți trec prin asta”, dar nu prea mă ajută. Am încercat tot felul de creme și chiar remedii naturale, ca mierea și ceaiul de mușețel. Unele ajută un pic, dar parcă nicio magie nu poate face să dispară acneea complet.
Dar acneea e doar o parte din poveste. Adevărul e că schimbările astea corporale mă fac să mă simt ca și cum cineva mi-a dat un corp nou, dar nu mi-a explicat cum să-l folosesc. De exemplu, picioarele mele parcă nu se mai opresc din crescut. Anul trecut abia îmi ajungeau pantalonii până la gleznă. Anul ăsta, mama râde că par croiți pentru un pitic. Și părul negru de pe picioare e înfiorător. Astăzi scap de el, mâine reapare mai des și mai negru și mai mult.
În plus, hormonii… ah, hormonii! E un roller coaster emoțional. Într-o zi mă simt super bine, ca o eroină gata să cucerească lumea, iar a doua zi, mă apucă plânsul pentru că nu găsesc un tricou care să-mi vină bine. Am momente când aș vrea să stau doar cu mine și să nu mai aud de nimeni. Alteori, simt nevoia să povestesc tot ce mi se întâmplă, chiar dacă nici eu nu înțeleg mereu ce simt.
Partea bună e că am și zile când mă simt frumoasă. Poate nu mereu, dar încerc să mă uit mai mult la lucrurile care îmi plac la mine. Părul meu, de exemplu, arată grozav după ce îl spăl cu șamponul ăla special pe care mi l-a recomandat o prietenă. Sau zâmbetul, mai ales acum că mi-au scos aparatul dentar.
Știu că toate astea fac parte din a crește și, deși mă sperie uneori, încerc să le iau pas cu pas. Mă gândesc că sunt doar la începutul unei călătorii lungi și că fiecare zi mă învață câte ceva despre cine sunt.
Și știi ceva? Dacă tu treci prin aceleași lucruri, vreau să știi că nu ești singur. Cu toții avem „luminițele de Crăciun” pe frunte uneori și pantalonii prea scurți. Dar asta ne face să fim noi – unici, imperfecți și în creștere.
Acum, te las. Am o mască de față cu argilă care mă așteaptă, iar mâine dimineață sunt gata să cuceresc lumea. Sau măcar să învăț ceva nou despre mine.
