Când am aflat că voi avea gemeni, m-am bucurat enorm, dar în același timp, m-au copleșit și emoțiile. Cum voi face față? Oare voi putea să-i alăptez pe amândoi? Oare voi reuși să le ofer atenția de care au nevoie în același timp? Nu știam atunci că viața mea urma să se transforme într-un carusel de nopți albe, lacrimi, oboseală extremă, dar și momente de iubire pură, greu de descris în cuvinte.
Primele zile: haos și nesiguranță
Nașterea a fost grea, dar adevăratul test a început când am ajuns acasă cu doi bebeluși fragili, fiecare cu propriul lui ritm și propriile lui nevoi. Încă din maternitate, mi-am dorit să-i alăptez exclusiv, dar provocarea era uriașă. În primele zile, se trezeau pe rând, apoi împreună. În timp ce îl alăptam pe unul, celălalt începea să plângă și îmi simțeam inima sfâșiată. Nu voiam ca niciunul să simtă că trebuie să aștepte prea mult.
În primele nopți, soțul meu și mama mea au fost salvarea mea. Mama mă ajuta să-i poziționez corect, mă încuraja când simțeam că nu mai am putere. Soțul meu se trezea și el, schimba scutece, mă ținea de mână când oboseala mă copleșea.
Tehnica alăptării: încercare și eroare
După câteva săptămâni, am învățat că, pentru a face față, trebuie să găsesc o strategie. Am încercat diverse poziții, iar cea care mi-a fost cel mai utilă a fost “mingea de fotbal”, în care îi țineam pe fiecare la sân în lateral, cu capul sprijinit în palmele mele. Foloseam perne de alăptare mari, astfel încât să-i pot susține corect. Uneori, alăptam pe rând, dar în nopțile mai grele, îi puneam la sân simultan, ca să reușesc să dorm măcar o oră între sesiuni.
Au fost și momente în care m-am simțit epuizată. Îmi venea să renunț, să trec pe formulă, dar fiecare gângurit, fiecare privire de bebeluș mulțumit îmi dădeau forță să merg mai departe.
Sprijinul: cheia supraviețuirii
Nu aș fi reușit fără ajutor. Mama mea a fost un înger, mereu acolo să-mi aducă apă, să mă încurajeze. Soțul meu era mereu prezent, chiar dacă și el era epuizat. Prietenele mele, unele deja mame, îmi trimiteau mesaje de susținere, mă învățau trucuri, îmi reaminteau că și asta va trece.
Poate cel mai greu a fost să accept că nu trebuie să fac totul singură. Că e în regulă să cer ajutor. Că și eu contez, că trebuie să mănânc, să dorm puțin, să am grijă de mine ca să pot avea grijă de ei.
Bucuria de a fi mamă de gemeni
Astăzi, când îi privesc cum dorm liniștiți după ce s-au hrănit la pieptul meu, uit de nopțile albe, de durerea din spate, de momentele în care am plâns de epuizare. Da, alăptarea gemenilor e grea, dar e și una dintre cele mai frumoase experiențe. Îi simt aproape, le aud respirația caldă, simt cum se liniștesc la pieptul meu.
Și, în cele mai grele momente, îmi spun mereu: Sunt puternică. Sunt mamă de gemeni. Iar iubirea pe care o primesc înapoi face ca fiecare sacrificiu să merite.
