KRUK România și Junior Achievement (JA) România anunță rezultatele celei de-a șaptea ediții a proiectului național „Credite inteligente” care a contribuit semnificativ la educația financiară a tinerilor din întreaga țară. Peste 1600 de elevi, alături de profesori din 120 de licee din București și din țară, au avut acces gratuit la modulul de educație financiară Credite inteligente™, destinat învățării hibride. Activitățile la care au participat i-au ajutat să dobândească abilități și cunoștințe esențiale ce îi vor ajuta să ia decizii financiare informate în viitor.
Voluntarii KRUK România au completat activitățile, participând la sesiuni la clasă și de tip webinar, în București și alte 22 de localități. În cadrul celor 90 de ore de voluntariat, specialiștii KRUK au interacționat cu peste 560 de elevi cărora le-au oferit informații de actualitate privind analiza corectă a oportunităților și costurilor unui împrumut, precum și detalii despre aspectele principale ale întocmirii unui buget personal.
Participarea mea ca voluntar în cadrul programului de educație financiară a fost o experiență foarte valoroasă. Am avut ocazia să interacționez cu elevi de clasa a IX-a și a X-a, să le împărtășesc cunoștințele mele despre finanțe și să le explic importanța gestionării responsabile a banilor. Am fost impresionată de entuziasmul și curiozitatea lor. Această experiență m-a convins de importanța educației financiare pentru tineri și de cât de mult au nevoie, își doresc și pot învăța ei. – Cătălina Prangate, Mentor KRUK România
Situațiile concrete și modul de prezentare au fost perfecte pentru a stârni curiozitatea și interesul elevilor. – Profesor, Liceul Tehnologic Virgil Madgearu, Roșiori de Vede, Teleorman
Au fost informații interesante pentru elevi, care m-au ajutat ca la finalul activității să realizez alături de aceștia o hartă conceptuală privind creditele. – Profesor, Liceul Tehnologic General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican, Galați
Proiectul Credite inteligente™ face parte din parteneriatul dintre Junior Achievement și KRUK România pentru dezvoltarea de abilități de gestionare eficientă și responsabilă a resurselor financiare în rândul tinerilor, iar până în prezent peste 11.900 de elevi de liceu au beneficiat de activitățile modulului.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „applied learning“ și „project based” sunt urmate anual de peste 250.000 de elevi și studenți din peste 1.900 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2024, organizația internațională a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org.