Pericolele ascunse din casă

Copiii până în vârsta de patru ani prezintă un risc foarte mare în a se îneca din diferite cauze după cum afirmă și Academia Americană de Pediatrie. Cele mai întâlnite cazuri se întâmplă din cauza mâncării neadecvate sau care prezintă un efort mai mare la mestecare. Printre acestea se numără bomboanele, carnea, dar mai ales nucile sau semințele care pot duce chiar la zile de spitalizare. Cercetările au arătat că peste jumătate din cazurile de înecare au avut loc la băieți.

Fiecare părintre trăiește cu teama de a nu se confrunta cu această problemă, însă există câteva modalități prin care îți poți proteja copilul.

Înecarea cu mâncare

Cel mai des întâlnite cazuri sunt din cauza:

  • mâncărurilor neclăioase sau foarte lipicioase cum ar fi untul de arahide sau caramelele
  • mâncărurilor rotunde ca boabele de struguri
  • popcornul sau alte mâncăruri pe care copilul are tendința să le consume umplându-și gura
  • mâncărurilor tari precum nucile

Copiii trebuie învățați să:

  • nu vorbească sau râdă când au mâncare în gură
  • mestece totul încet fără să se grăbească
  • nu bage prea multă mâncare în gură
  • stea liniștiți în timpul mesei

Dacă urmărești sfaturile de mai jos poți reduce riscul de a te confrunta cu această problemă:

  • taie copilului mâncare în bucățele cât mai mici pentru a le putea mesteca ușor
  • arată celui mic cum trebuie să mestece
  • supraveghează-l în timp ce mănâncă
  • învață manevra Heimlich pentru copii

 

 

Sufocarea cu jucării sau obiecte de prin casă

Responsabilitatea de părinte te face să fii foarte atent la ce jucării îi cumperi celui mic și mai ales la ce obiecte de prin casă poate să aibă acces. Pentru a preveni incidentele neplăcute de sufocare ghidează-te după următorii pași:

  • orice jucărie sau obiect care este mai mic de 5 centimetrii prezintă un pericol pentru copii până în 4 ani
  • respectă vârsta recomandată pe amalajul jucăriilor
  • frații mai mari trebuie să învețe să-și strângă jucăriile după ce nu le mai folosesc
  • caută în locuri greu accesibile pentru tine, dar unde cel mic poate ajunge ușor cum ar fi sub pat, canapea sau masă unde pot exista monede pierdute sau alte bucăți rupte din jucării de exemplu
  • nu lăsa copilul nesupravegheat să se joace cu baloane, le poate sparge și se pot transforma într-un pericol

O listă cu obiecte comune care se găsesc în casa oricui, dar care sunt un pericol pentru cel mic:

  • dopuri de sticlă
  • nasturi
  • monede
  • capacele de la pixuri
  • roțile sau cauciucurile de la mașinuțele de jucărie
  • mingiuțele care încap în gurița celui mic, în special cele din burete care se pot micșora foarte mult, dar și mări în egală măsură
  • biluțe sau pietricele

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Ce alimente sprijină dezvoltarea cognitivă a copiilor

Nutriția joacă un rol esențial în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, iar alimentația corectă poate avea un impact semnificativ asupra creierului lor în formare. O...

Ce trebuie să știi despre depresia postnatală și cum să o previi

Depresia postnatală este o afecțiune frecvent întâlnită, care poate afecta mamele după nașterea copilului și care nu este nici pe departe un semn de...

Cum influențează alăptarea inteligența copilului

Alăptarea este un proces natural care nu doar că asigură nutrienți esențiali pentru dezvoltarea fizică a copilului, dar poate avea și un impact semnificativ...

Ce poziții de alăptare sunt recomandate pentru fiecare tip de mamelon

Alăptarea este o experiență unică și naturală, dar poate aduce și unele provocări, mai ales atunci când există dificultăți legate de forma sau poziția...

Metode eficiente prin care poți să ajuți un copil să depășească frica de întuneric

Frica de întuneric este o temere comună în rândul copiilor, care poate apărea în diferite etape ale dezvoltării. Deși este un comportament normal pentru...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com