Azi am trăit una dintre cele mai dureroase experiențe ca mamă. Ne-am mutat dintr-un sătuc în București. Am ieșit cu băiețelul meu, Andrei, în parc. Era atât de încântat! Abia aștepta să se dea pe tobogan, să se joace cu mingea și, mai ales, să-și facă prieteni noi.
Dar lucrurile nu au mers așa cum ne-am fi dorit.
Priviri și vorbe care rănesc
De cum am ajuns, am simțit privirile celorlalți părinți. La început, am crezut că mi se pare. Dar când Andrei s-a dus spre un grup de copii cu mingea lui și a spus vesel „Hai să ne jucăm!”, unul dintre copii l-a refuzat sec:
- „Nu vreau să mă joc cu tine.”
Andrei s-a întors spre alt grup, dar înainte să apuce să spună ceva, am auzit o mamă șoptind cu voce suficient de tare:
- „Stai departe, nu vezi cum arată?!”
Mi-am înghițit lacrimile și m-am străduit să-mi păstrez calmul, dar nu a fost ușor. Pe măsură ce Andrei încerca să intre în jocurile lor, copiii îl ignorau sau îi spuneau direct:
- „Tu nu ești ca noi!”
- „Nu vrem să te jucăm cu tine, pleacă!”
Neputința care te apasă
Am simțit cum mi se strânge inima văzându-l cum își lăsa mingea jos, confuz, uitându-se la mine cu ochii mari. „De ce, mami? De ce nu vor să se joace cu mine?” m-a întrebat, iar eu nu am știut ce să-i răspund.
Nu am vrut să-i spun că oamenii, uneori, judecă pe alții doar pentru că sunt diferiți. Nu am vrut să-i răpesc inocența spunându-i că există discriminare. Însă nici nu am vrut să mint, așa că i-am spus simplu:
- „Poate că nu te cunosc suficient de bine. Data viitoare va fi mai bine.”
Cum te simți când nu poți schimba lucrurile
Ca mamă, ești obișnuită să îți protejezi copilul. Dar în acel moment, m-am simțit complet neputincioasă. Cum să-l protejez de ceva ce nu pot controla? Cum să-l învăț să fie puternic când mie îmi venea să plâng de furie și durere?
Am vrut să le spun părinților din parc cât de nedrepți sunt, să-i întreb dacă nu se gândesc ce exemplu le oferă copiilor lor. Dar m-am oprit, pentru că știam că nu aș fi schimbat nimic.
Ce rămâne de făcut
În drum spre casă, Andrei mi-a spus:
- „Nu-i nimic, mami. Poate mâine îmi găsesc alți prieteni.”
Cuvintele lui m-au făcut să mă simt mândră și tristă în același timp. Cum de el, la vârsta lui, poate să vadă lucrurile mai simplu decât mine?
Îmi doresc să trăiesc într-o lume unde niciun copil să nu fie respins doar pentru că e „altfel”. Până atunci, singurul lucru pe care pot să-l fac este să-i învăț pe copiii noștri că diferențele nu sunt un motiv de respingere, ci o oportunitate de a învăța unii de la alții.