Kaufland se alătură celei de-a 10-a ediții a Colectei Naționale de Alimente prin Cutia cu fericire

Kaufland România anunță participarea sa la cea de-a 10-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, inițiativă derulată de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Campania se desfășoară sub sloganul „Împreună hrănim speranța” în perioada 19-21 aprilie 2024, în 55 de magazine Kaufland din țară.

În perioada derulării campaniei, clienții Kaufland pot dona produse alimentare neperisabile în Cutia cu fericire, special amenajată după zona caselor de marcat, sprijinind astfel persoane și familii defavorizate aflate în grija ONG-urilor partenere ale rețelei.

Produsele ce pot fi donate

Pot fi donate produse alimentare de bază neperisabile (zahăr, făină, ulei, orez, cacao, cereale și paste, sosuri, conserve, ceai și cafea, dulceață, gemuri, creme de ciocolată, chipsuri, snacksuri, pufuleți, ciocolată și dulciuri, condimente, semințe, nuci, fructe uscate, biscuiți) sau produse de igienă personală (periuță și pastă de dinți, săpun, gel de duș, șampon, hârtie igienică, absorbante, scutece pentru copii).

Cum se vor face donațiile

Campania beneficiază de sprijinul a sute de voluntari dedicați care contribuie prin colectarea, sortarea și distribuirea donațiilor. Voluntarii campaniei, recunoscuți după vestele portocalii, vor fi prezenți în magazinele partenere, pe culoare, pentru a îndruma clienții care doresc să doneze.

Alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul celor nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța și Galați, dar și a organizațiilor partenere, către persoane vulnerabile, cum ar fi copiii din centrele de zi și de plasament, familiile sărace, vârstnicii din cămine și multe alte persoane aflate în dificultate.

„Kaufland își asumă cu responsabilitate rolul de partener activ în comunitățile din care face parte. Misiunea companiei rămâne constantă: a aduce bucurie în casele familiilor și ale persoanelor vulnerabile, oferindu-le sprijinul necesar, mai ales în momentele semnificative, precum sărbătorile. Invităm clienții să se implice și să doneze în Cutia cu fericire, este încă un pas pe care îl facem pentru a ajuta comunitățile nevoiașe”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Colecta Națională de Alimente se desfășoară anual, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, în 2023 fiind colectate în magazinele Kaufland prin Cutia cu fericire 19 tone de alimente care au ajuns la 5.000 persoane vulnerabile.

Lista completă a magazinelor Kaufland în care se pot face donațiile pentru campania Împreună hrănim speranța poate fi consultată aici.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Cine sunt elevii care rămân fără burse sociale

Ministerul Educației a anunțat o serie de modificări care vor afecta mii de elevi din România, în special pe cei din familiile monoparentale. Începând...

Burse mai mari pentru elevi.Cât vor primi în noul an școlar 2024-2025

Anul școlar 2024-2025 aduce vești bune pentru elevii merituoși din România, care vor beneficia de burse mai mari, conform noilor norme adoptate de Ministerul...

Noi măsuri stricte pentru părinți în anul școlar 2024-2025. Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei sau muncă în folosul comunității

În anul școlar 2024-2025, Ministerul Educației a introdus noi reguli ce impun o responsabilizare mai mare a părinților. Acestea urmăresc atât creșterea siguranței în...

Din 2025, școlile din România nu vor mai putea funcționa în trei schimburi

Anul școlar 2025-2026 va aduce schimbări semnificative în sistemul de învățământ din România, odată cu interzicerea funcționării școlilor în trei schimburi. Această decizie, anunțată...

Cum să faci față crizelor de temperament. Strategii eficiente pentru părinți

Crizele de temperament sunt o parte normală a dezvoltării copiilor, în special în primii ani de viață, când ei învață să-și gestioneze emoțiile. Deși...