Am ajuns la ultima parte a interviului cu Iuliana Roca, Project Manager în cadrul Fundației Nadia Comăneci (a urmărit, în ultimii șapte ani, dezvoltara a peste 2.500 de copii). Prima parte poate fi citită AICI, iar a doua AICI. Astăzi Iuliana Roca încearcă să le ofere informații utile părinților care nu știu la ce vârstă este mai bine să-și înscrie copilul la școală, dacă trebuie să spunem STOP dorințelor celor mici, cum le dezvoltăm acestora pasiunea pentru citit, dar ne dezvăluie și cum face ea față răcelilor prin care trece băiețelul ei.
Am ajuns la alte întrebări la care cu greu părinții găsesc un răspuns corect. La ce vărstă dăm copilul la clasa zero și cum alegem școala, optăm pentru una “de renume” sau una de cartier? Ce fel de învățător/toare ar trebui să alegem pentru copil?
Potrivit legii actuale, dacă un copil împlinește 6 ani până la sfârșitul lunii august, merge obligatoriu la școală, în clasa pregătitoare, în toamna anului respectiv. Deci în acest caz nici nu trebuie să ne mai punem întrebări. Dacă, însă, în septembrie, copilul nu are încă 6 ani, este decizia părinților. Acum, trebuie să facem diferența între a da copilul la școală la 5 ani și 2 luni și a-l da la școală la 5 ani și 10 luni. Eu aș spune că dacă în septembrie nu are peste 5 ani și jumătate, clar e mai bine pentru el să mai aștepte. Pentru că există posibilitatea să aibă în clasă colegi chiar și cu mai bine de un an mai mari. Iar diferența de vârstă va fi vizibila la nivel psihic, că nu degeaba vorbeam de psihologia copilului și etapele de dezvoltare psihică. Un copil de 5 ani și 4 luni nu are cum să fie psihic la fel de dezvoltat ca un copil de 6 ani și 8 luni, spre exemplu. Și știu situații în care în aceeași clasă sunt copii care împlinesc 7 ani în primele două luni de școală și copii care împlinesc 6 ani abia la sfârșitul clasei pregătitoare. Și dacă în clasa pregătitoare să zicem că nu e așa grav, din clasa I și mai ales a II-a, unde vorbim de citit cursiv, patru operații, ordinea operațiilor, fracții, compuneri cu început, cuprins și încheiere, lucrurile se complică.
În privința alegerii școlii, eu cred că, cel puțin la clasele primare, contează mai mult omul din fața clasei decât numele sau poziția școlii. De aceea cred în școala de lângă casă, dacă e o școală măcar decentă. Acolo trebuie căutat în primul rând omul potrivit. Și prefer să vorbesc de învățătorul potrivit și mai puțin de învățătorul bun. Pentru părinți diferiți, același învățător poate părea diferit. Depinde ce îți dorești și crezi că e mai potrivit pentru copilul tău. Dacă vrei performanță academică, cu multe teme, multe concursuri, exigență maximă, probabil că e nevoie de un învățător strict, exigent, aspru, care să-i muncească pe copii, să le dea teme fără număr și în vacanțe și inclusiv la clasa pregătitoare, unde programa spune fără teme. Eu cred că este important să căutăm omul potrivit profilului copilului. Personal, aș căuta în primul rând un om și apoi un învățător. Dar aș căuta să aibă cât de cât experiență și să fi absolvit un Liceu Pedagogic. Știu foarte bine câtă practică și metodică se făcea în aceste licee. Și aș mai căuta un om pasionat de ceea ce face, un om entuziast, care să iubească să lucreze cu cei mici.
Cum îi putem dezvolta copilului pasiunea/dorința pentru citit?
Treptat! 🙂 În primul rând, îl ajutam să descopere literele, ideal pe la 5-6 ani, în joacă. Atunci avem timp, nu ne presează programa școlară, și ne putem juca cu litere și cuvinte scurte. Apoi, când deja leagă sunetele și cuvintele, îl încurajăm investind în cărți tipărite, cu caractere mari, cu puțin text pe pagină și povești scurte și atractive. Și, poate cel mai important, ar trebui să îi oferim un exemplu personal. Adică ar trebui să citim și noi, adulții. Să îi citim copilului – nu renunțăm la povestea de seara – și să citim și noi cărțile noastre de “oameni mari”.
Câte din dorințele copilului trebuie îndeplinite, când spunem stop (dacă trebuie să spunem și STOP) Îi cumpărăm telefon de 1.000 de euro sau 100 de jucării pe luna dacă ne permitem sau așa îi facem rău copilului?
Aici ne întoarcem cumva la ideea aceea de recompense și cadouri. Nu cred că trebuie să îi facem toate poftele, fără nicio limită sau justificare. Dar nici nu trebuie să cădem în extrema în care îi luăm copilului ceva doar de ziua lui și eventual de Crăciun, dacă nu cumva suntem adepții noului curent conform căruia Moșu vine – dacă vine – doar cu două portocale. De fapt, în tot ce am discutat noi azi cheia este echilibrul. La fel și când vorbim de poftele copilului. Cred că trebuie să avem o măsură a echilibrului, chiar și atunci când ne permitem să luăm oricând orice. Nu sunt nici de principiul “nu-i mai luăm jucării că are destule și i-am luat și tabletă”, dar nici “dăm oricât pentru că vrea copilul, chiar dacă ne împrumutăm”. Și mai cred că poftele acestea sunt legate indirect de ideea de “premiere”, dar și de un context de educație financiară. Fiecare merităm sau ne oferim un răsfăț atunci când avem o reușită – la fel și în cazul copiilor. Dar suntem cumpătați în achiziția respectivă – nu dăm toți banii pe care îi avem și nici nu dăm bani, indiferent de valoare, mică sau mare, pe ceva de care nu avem tocmai nevoie sau care nu merită prețul respectiv. Și că tot suntem la capitolul bani și cumpărături, evaluăm un produs printr-o “monedă de schimb” familiară copilului (ex: jucăria x costă cât 50 de ouă Kinder, cât tot raftul ăsta de biscuiți etc) și nu spunem “nu avem atâția bani” (ca să nu creăm în sufletul copilului complexul de inferioritate, de sărăcie), ci “nu merită atâția bani” (problema nu e la noi, ci la jucăria aceea care nu face nimic dar costă 250 lei).
Aș vrea să discutăm puțin și despre răceli/viroze. Cum ne ferim de ele? Ce facem să ne protejăm micuțul, îi punem căciuliță vara, nu-i punem? Îl călim iarna lăsându-l afară în pantaloni scurți?
Dorința aceasta de protecție maximă va duce probabil la crearea unor bule vidate pentru creșterea copiilor. Glumesc, dar unii părinți par că și-ar dori așa ceva. O răceala nu mi se pare un sfârșit de lume, dacă vorbim de o viroză sezonieră, de care oricum ne molipsim toți, mai ales cu toate schimbările de climă, că aproape ne este greu să mai vorbim de patru anotimpuri și când începe și se termină unul sau altul. Eu cred că cel mai bun indicator pentru cum îmbrăcăm sau cât ținem afară un copil suntem chiar noi adulții. Ba chiar aș spune că cei mici sunt mai tari decât noi – în primul rând, să nu uităm că temperatura normală a corpului unui copil mic este mai ridicată decât cea a unui adult. Prin urmare, dacă tu ca părinte ieși afară în tricou cu mânecă scurtă, și poate te mai știi și mai friguros din fire, în niciun caz nu o să iei copilul cu tine înfofolit cu hanorac îmblănit și căciulă groasă. Dar nici nu-l lași doar în pampers în zăpadă. Indiferent ce exemple oferă cei din țările nordice. S-a demonstrat că există o legătură între structura genetică și mediul de viață și este foarte posibil ca fără o moștenire genetică de rezistență la frig, copilul să nu fie totuși cel mai bun prieten al gerului.
Suntem încă în perioada în care virozele sunt foarte frecvente. Vremea se schimbă brusc, cu diferențe și de 10 grade de la o zi la alta, iar organismul se adaptează mai greu și este deci mai vulnerabil. Cele mai frecvente probleme în această perioadă sunt reprezentate de tuse și nas înfundat. Dacă nu sunt și alte semne alarmante, ar fi bine să nu intrăm în panică. Oricât de mult ne dorim să ne protejăm copiii și să nu îi atingă niciun virus niciodată, acest lucru e mai greu de obținut. Dar putem să îi ajutăm să treacă mai ușor peste astfel de momente, fără să îi speriem și să le adâncim astfel disconfortul pe care îl simt deja. Hidratarea este foarte importantă în această perioadă, întărirea imunității printr-o alimentație bogată în vitamine, minerale și proteine, daca este nevoie și doar cu suportul medicului, puteți apela și la suplimente de vitamine și minerale, siropuri de tuse și spray-uri nazale. Noi ne-am împăcat bine, spre exemplu, cu produsele Sterimar, pe bază de apă de mare, în gamă existând produse diferențiate pentru copii mici, pentru nas înfundat, alergii și infecții.
