Dieta în perioada alăptării

Dieta în perioada alăptării este foarte importantă atât pentru copil, cât și pentru mamă. Iată ce recomandă specialiștii.

În perioada de după naştere, este normal ca proaspetele mămici să acorde atenţie exclusivă noului membru al familiei, însă nu trebuie neglijată sub nicio formă nici atenţia pe care ele trebuie să o acorde corpului şi stării lor psihice şi emoţionale. De aceea dieta şi stilul de viaţă cât mai echilibrat sunt extrem de importante în această perioada, pentru că acestea afectează în mod direct compoziţia laptelui matern şi implicit, sănătatea copilului.

Alăptarea implică un consum suplimentar de calorii zilnice, iar dieta mamei în această perioadă trebuie să compenseze. Mâncarea trebuie să fie atent selecționată și suficient de variată încât să asigure suplimentele necesare: proteine, calciu, magneziu, vitamine B și D. De aceea se recomandă cât mai multe fructe și legume proaspete. Peștele și carnea sunt și ele recomandate, dar doar o dată sau de două ori pe săptămână.

Dieta în perioada alăptării: curele de slăbire

În funcție de situație, este posibil ca organismul dumneavoastră să necesite suplimente alimentare si, desi multe dintre acestea nu necesita reteta, cel mai bine este, să urmați sfaturile unui medic.

Deasemenea, curele de slăbire sunt interzise pe toata perioada alăptării, deoarece eliminarea în exces a grăsimilor duce la producerea unor substanțe otrăvitoare care ajung în laptele matern.

Dacă tot vorbim de substanțe otrăvitoare, la fel ca și în perioada sarcinii în sine, de-a lungul perioadei de alăptare, nicotina este strict interzisă. Cât despre alcool și cofeină, consumul acestora trebuie redus la minim și nu este recomandat consumul lor înainte de alăptare.

Nicotină, alcool, cofeină

Ganditi-vă la nicotină. Indiferent de forma în care aceasta este absorbită în organism, laptele matern are o concentrație a respectivei substanțe de trei ori mai mare, ceea ce înseamnă că bebelușul dumneavoastra va  absorbi toată nicotina.

Cât despre alcool, concentrația în sânge este egală cu cea din laptele matern. Excesul de alcool poate avea efecte grave asupra dezvoltării mentale a bebelușului. Pe perioada alăptării, consumul de alcool nu este neapărat interzis. Ideal ar fi ca acesta să fie redus la minim, preferabil cu mult înainte de momentul alăptării.

Cofeina, deși nu este la fel de periculoasă ca tutunul sau alcoolul, poate provoca o stare de agitație bebelușului. La fel ca în cazul alcoolului, consumul ar trebui redus la minimul posibil, preferabil cu mult înainte de alăptare.

Un ultim aspect care trebuie luat în calcul sunt reacțiile alergice. Evident acestea nu pot fi controlate. Tot ce puteți face este să identificați care aliment îi provoacă bebelușului reacția respectivă (prin intermediul laptelui matern) și să nu îl mai consumați. Este un procedeu de lungă durată dar din păcate la o vârstă atât de fragedă nu există altă modalitate de determinare. Oricum sensibilitatea la anumite alimente va dispărea o dată cu înaintarea în vârstă a bebelușului.

Ca o scurtă concluzie: important pe durata alăptării este să vă creați o dietă cât mai bogată și echilibrată, evitând substanțele care vă pot face rău dumneavoastră sau bebelușului. În această perioadă, curele de slăbire nu sunt o idee bună, la fel cum nu este nici excesul. Cel mai bine este să căutați un echilibru, fără a uita însă că pe durata alăptării trebuie să compensați caloriile pierdute. Chiar și după naștere, pentru primele șase luni veți continua să mâncați pentru doi.

Related Articles

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Lupta cu oboseala în sarcină. Soluții pentru a gestiona epuizarea fizică și emoțională

Sarcina este o perioadă incredibilă în viața unei femei, plină de așteptări și bucurii, dar și de provocări. Unul dintre cele mai frecvente și...

Diversificarea: când și cum introduci alimentele solide

Diversificarea este o etapă importantă în dezvoltarea unui copil, marcând tranziția de la laptele matern sau formulă la alimentele solide. Este o perioadă plină...

Alăptarea și medicamentele – ce poate însemna pentru bebelușul tău

Alăptarea este, fără îndoială, un act esențial în dezvoltarea fizică și emoțională a unui copil. Laptele matern este considerat cel mai bun aliment pentru...

Durerile tăcute ale sarcinii. Ce nu se spune la controalele de rutină

Sarcina este adesea percepută ca o perioadă plină de magie și bucurie, un moment în care viitoarele mame așteaptă cu nerăbdare să își cunoască...

Nu toate burticile femeilor însărcinate arată la fel. Despre forme, poziții și interpretări greșite

Este imposibil să nu observi că burticile femeilor însărcinate sunt un subiect de interes pentru cei din jur. De la forme și dimensiuni variate,...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com