Dezvoltarea lentă a bebelușului

În primele luni de viață, cele mai influente aspecte când vine vorba de creșterea în greutate și dezvoltarea bebelușului sunt dieta și cantitatea de hrană. Prin dietă ne referim, desigur, la diferența dintre bebelușii alăptați și cei hrăniți cu lapte praf. Rezultatele sunt diferite. Sugarii alăptați tind să crească mai repede în primele trei-patru luni, apoi ritmul dezvoltării devine mai lent în comparație cu cei hrăniți cu lapte praf. Nu are rost să dezbatem care dintre metode este recomandată dar precizăm că alăptatul are și numeroase alte avantaje.

Dezvoltarea lentă a bebelușului: ce înseamnă?

Haideți totuși să vedem ce se întâmplă în cazul unei dezvoltări prea lente. Primul semn evident este lipsa creșterii în greutate ori o creștere lentă și neregulată. La acestea se adaugă lipsa tonusului musucular, urina concentrată iar în cazul bebelușilor alăptați, o frecvență mai mică de opt alăptări scurte pe zi.

Când vine vorba de bebelușii hrăniți cu lapte praf problema e mult mai simplă Tot ce trebuie să faceți este să vă asigurați că folosiți marca potrivită, în funcție de recomandările medicului și că tetina biberonului are măsurile potrivite.

Așa cum am spus, în afara situațiilor de natură medicală, problema aici este strict alimentația și modul de hrănire. În cazul bebelușilor alăptați problema devine un pic mai complicată.

Bebelușul trebuie alăptat de minim opt ori în 24 de ore iar fiecare alăptare nu se oprește până ce bebelușul nu s-a desprins spontan de sân. Puteți să încercați diferite poziții pentru a eficientiza procesul. Foarte important este să vă asigurați că aveți suficient lapte disponibil. Îl puteți colecta în sticle iar un alt avantaj în a vă goli sânii complet este că la următoare alăptare veți produce mai mult lapte.

Alăptarea are desigur multe avantaje în plus. Pe lângă crearea unei legături afective speciale, alăptarea ajută la întărirea sistemului imunitar al copilului.

Unele tulburări de creștere sunt diagnosticate de la naștere, în cazul în care bebelușul este anormal de mic pentru vârsta gestațională. Astfel de probleme pot fi depistate și la ecografiile periodice, caz în care există teste care vă pot ajuta să determinați exact care este problema.

Ca să vă faceți o idee despre creșterea aproximativă ideală, modelul ar fi următorul:

  • Câștig de 750 de grame/lună în primele patru luni de viață. Astfel, la vârsta de patru luni greutatea aproximativă va fi de 6 kg.

  • Câștig de 500 de grame/lună în următoarele patru luni. La 8 luni greutatea ar trebui să ajungă la 8kg

  • Câștig de 250 de grame/lună până la vârsta de un an când greutatea ar trebui să ajungă la 9 kg

Acesta este un model aproximativ, iar o diferență de 100 de grame plus/minus nu reprezintă o problemă. De asemenea există o diferență bazată și pe greutatea inițială a bebelușului, cei cu greutatea mai mare dezvoltându-se mai greu.

Metodele menționate la începutul articolului ar trebui să vă ajute să remediați problema. În caz contrar, apelați la medicul dumneavoastră pediatru. Niciodată nu luați singură decizii care pot afecta sănătatea copilului pe termen lung. 

Related Articles

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Dispraxia la copii: ce este, cum să o recunoști și cum să ajuți copilul

Dispraxia, cunoscută și sub denumirea de tulburare de dezvoltare a coordonării, afectează capacitatea copilului de a-și planifica și executa mișcări coordonate. Aceasta nu este...

3 subiecte incomode pe care orice părinte trebuie să le abordeze cu copilul

Comunicarea deschisă cu copiii poate fi adesea o provocare, mai ales atunci când vine vorba de subiecte incomode. Evitarea acestor teme poate lăsa copilul...

Sute de copii și tineri din 15 județe din țară au învățat să programeze în cadrul programului Meet and Code

Peste 560 de copii și tineri din 15 județe ale țării au participat anul acesta la cea de-a noua ediție a programului Meet and...

Scarlatina la copii. Simptome, tratament și sfaturi de la medici

Scarlatina este o infecție bacteriană care afectează frecvent copiii cu vârste între 5 și 15 ani. Deși poate părea o boală rară în zilele...

Faci baie cu copilul? Când să renunți la acest obicei, potrivit specialiștilor

A face baie cu copilul poate fi un moment de apropiere și joacă, dar părinții se întreabă adesea dacă acest obicei este recomandat pe...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com