Părinții se confruntă cu provocări unice în a-și susține copiii și a le păstra speranța. Contextul social, economic și politic incert din anii 2020, de la pandemia globală și schimbările climatice până la avansul rapid al tehnologiei și tensiunile internaționale, poate crea nesiguranță nu doar pentru adulți, ci și pentru cei mici. Totuși, psihologul dr. Lyn O’Grady, citat de theparentswebsite.com, sugerează că a învăța copiii cum să facă față incertitudinii poate fi cel mai valoros rol pe care îl au părinții, iar acest lucru se poate realiza prin susținerea speranței.
Cum definim speranța?
Speranța nu se limitează la optimism sau la o atitudine pozitivă generală; ea înseamnă să rămânem deschiși și curioși față de viitor, chiar și în momentele în care nu avem toate răspunsurile. Dr. O’Grady susține că există trei piloni esențiali pentru a cultiva speranța: obiective clare, căi de a ajunge la aceste obiective și o motivație internă de a persevera.
- Pentru a le oferi copiilor sentimentul unui scop, este important să stabilim împreună ținte realizabile și să discutăm despre valoarea lor personală.
- Învățându-i pe copii cum să își contureze soluții și să depășească provocările, le oferim încredere și un sentiment de siguranță, chiar și în fața dificultăților.
- Încrederea că eforturile lor pot avea impact îi motivează să își urmărească visurile și să se simtă responsabili pentru alegerile lor.
Folosind acești piloni, părinții pot ghida copiii să găsească un echilibru între provocările vieții și resursele personale pe care le pot utiliza pentru a le face față.
Abordarea diferitelor tipuri de speranță
Speranța poate îmbrăca forme diverse, iar în funcție de situație, unele tipuri pot fi mai benefice decât altele.
Speranța realistă: Aceasta include stabilirea de așteptări rezonabile și obiective care pot fi atinse pe termen scurt. Această formă de speranță îi ajută pe copii să vadă progresul concret și îi motivează să continue.
Speranța transcendentă: Uneori, este necesar să acceptăm că unele aspecte ale vieții sunt imprevizibile. Acest tip de speranță îi învață pe copii să se împace cu incertitudinea fără să încerce să găsească imediat o soluție.
Speranța colectivă: Unele provocări sunt mai ușor de abordat împreună, fie cu familia, prietenii sau comunitatea. Conectarea cu ceilalți poate oferi sprijin emoțional și poate dezvolta încrederea într-o rezolvare comună.
Speranța falsă: Aceasta este atunci când copiii speră la un rezultat bazat pe dorințe nerealiste, ceea ce poate duce la dezamăgire. Îndrumarea lor spre obiective realiste este esențială.
Modelarea speranței prin propriul exemplu
Copiii observă modul în care părinții lor reacționează la evenimentele stresante și modul în care discută despre viitor. Părinții care abordează lumea cu curiozitate, deschidere și dorința de a ajuta pot oferi o perspectivă valoroasă copiilor asupra modului în care se pot comporta în fața provocărilor. Astfel, exemplul personal devine cea mai puternică lecție, insuflând copiilor reziliență și încredere.
A fi părinte nu înseamnă doar să înveți pe cei mici cum să facă față stresului, ci și să te îngrijești pe tine însuți și să îți menții optimismul. Auto-reflecția și abordarea flexibilă sunt esențiale pentru părinți, dar necesită și răbdare, mai ales în ritmul rapid al vieții moderne.
Înțelegerea propriilor experiențe ale copiilor
Părinții trebuie să fie conștienți că nu pot cunoaște întotdeauna pe deplin experiențele copiilor lor, mai ales cele din afara familiei, cum ar fi cele de la școală sau din relațiile cu prietenii. De multe ori, copiii își ascund emoțiile pentru a-și proteja părinții de griji, iar aceștia ar trebui să fie deschiși și empatici pentru a-i ajuta să se deschidă.
Patru pași pentru a cultiva speranța în rândul copiilor
Înainte de a reacționa la provocările pe care le aduce viața, părinții ar trebui să reflecteze și să colecteze informații. Această etapă ajută la reducerea impulsivității și construirea unui plan bine gândit.
Părinții ar trebui să îi asculte pe copii cu mintea deschisă, fără a emite judecăți, pentru a putea înțelege cu adevărat ce simt aceștia.
Discuțiile despre griji și emoții ar trebui să fie sincere, iar problemele ar trebui să fie abordate prin validarea sentimentelor copiilor, oferindu-le încrederea că își pot gestiona emoțiile.
Încurajarea rezolvării problemelor îi ajută pe copii să își găsească propriile soluții și să își dezvolte competențele. Sprijinul constant le dă siguranța că pot face față provocărilor.
Părinții au astfel un rol important în a le oferi copiilor lor un cadru stabil în care speranța și reziliența pot crește. Susținerea lor să se adapteze, să fie curioși și deschiși față de lume le oferă un echilibru sănătos între a privi realist provocările și a găsi modalități prin care pot să prospere în orice circumstanțe.
