Îmi amintesc perfect momentul în care, pe la 13 ani, în clasa a VII-a, am făcut prima dată un gest care avea să îmi schimbe viața. La acea vârstă, eram influențat de anturaj, iar colegii mei de clasă aveau obiceiul să fumeze. Mă simțeam de parcă făceam parte dintr-o gașcă mare și importantă, iar fumatul era un fel de “ritual” prin care te simțeai acceptat. La început, nu eram convins că am nevoie de asta, dar pentru că ceilalți făceau același lucru, am cedat și am încercat.
A fost o senzație ciudată la început. Nu îmi plăcea gustul, dar cumva, pentru că toată lumea părea să se simtă bine, am continuat. Începusem să fumez din curiozitate, din dorința de a mă simți ca toți ceilalți. La scurt timp, am ajuns să fumez aproape zilnic. Era o obișnuință care mi se părea normală, dar, pe măsură ce treceau lunile, am început să mă simt mai obosit și să am o respirație mai greoaie. Asta nu mi-a plăcut, dar am continuat să mă ascund după scuza „toată lumea face asta”.
Pe măsură ce anii au trecut, începusem să realizez că nu îmi mai plăcea deloc ce făceam. În clasa a IX-a, am avut un moment de conștientizare. Am fost la un control medical și medicul mi-a spus că fumatul îmi afectează sănătatea. A fost ca o palmă pe față. Nu mă simțisem niciodată atât de vulnerabil, iar gândul că făceam ceva care îmi dăuna a fost un șoc. Apoi, am început să observ și cum fumatul îmi afecta relațiile cu cei din jur. Mirosul de tutun mă făcea să mă distanțez de prieteni și, la școală, începusem să mă simt din ce în ce mai obosit și mai puțin concentrat la lecții.
Am hotărât că trebuie să mă opresc. A fost greu la început. Obiceiul era puternic și simțeam că mă atrage înapoi. Așa că am încercat să găsesc alternative. În loc să fumez în pauze, am început să fac sport mai mult – mi-a plăcut să mă apuc de alergat. Aceasta a fost o mare schimbare pentru mine, pentru că am realizat rapid cât de mult îmi crește energia și cât de bine mă simt după ce fac mișcare. De asemenea, am încercat să mă distrez mai mult cu prietenii fără a mai depinde de fumat.
Dar cea mai mare schimbare a fost în mintea mea. A trebuit să mă conving că fumatul nu mă definește și că nu am nevoie de el pentru a fi acceptat. Într-un fel, a fost și o lecție despre puterea de a spune „nu” și despre a mă pune pe primul loc. Am început să mă simt mult mai bine cu mine însumi și, mai important, am învățat să am mai multă grijă de sănătatea mea.
Dacă aș putea să dau un sfat celor care trec prin ce am trecut eu, le-aș spune să nu subestimeze niciodată puterea alegerii. Chiar dacă toată lumea din jurul tău face ceva, asta nu înseamnă că trebuie să urmezi aceleași pași. Ascultă-ți corpul și mintea, caută ce te face cu adevărat fericit și împlinit. Știu că poate fi greu, dar fiecare mic pas pe care îl faci spre o viață mai sănătoasă contează enorm.
Renunțând la fumat, am redescoperit o versiune mult mai bună a mea, mai energică, mai sănătoasă și mult mai încrezătoare. Dacă reușesc eu, poți și tu.
