Primii șapte ani din viața unui copil sunt esențiali pentru formarea relației acestuia cu mâncarea. Este perioada în care gusturile se formează, obiceiurile se sedimentează și atitudinea față de alimentație prinde contur. De modul în care părinții și îngrijitorii abordează mesele, gustările și ritualurile alimentare depinde în mare măsură viitorul comportament alimentar al copilului.
Începutul: diversificarea corectă și blândă
Totul începe în jurul vârstei de 6 luni, odată cu diversificarea. Indiferent că se optează pentru clasicul piure sau pentru autodiversificare, cheia este respectarea ritmului copilului. Mâncarea nu trebuie impusă, ci oferită ca o oportunitate de explorare. Gustul, textura, mirosul – toate sunt elemente noi, care trebuie descoperite cu răbdare.
Un aspect esențial în această etapă este evitarea presiunii. Copilul trebuie să simtă că are controlul, că poate refuza sau accepta, că este ascultat. Prima regulă a unei relații sănătoase cu mâncarea este încrederea.
Puterea exemplului
Copiii învață prin imitație. Dacă părinții se așază la masă, mănâncă echilibrat, vorbesc pozitiv despre mâncare și evită extremele (diete drastice sau excese), copilul va înțelege că hrănirea este un gest firesc, plăcut și echilibrat. A face din masă un moment de conectare, nu doar de hrănire, ajută copilul să asocieze mâncarea cu siguranța emoțională.
Evitarea etichetelor și a recompenselor
Părinții, din dorința de a-și vedea copilul hrănit, apelează adesea la expresii precum „Dacă mănânci tot, primești desert” sau „Ești cuminte dacă îți termini farfuria”. Aceste mesaje creează asocieri nocive: mâncarea devine instrument de control, iar desertul – o recompensă supremă. În timp, copilul învață să mănânce pentru a primi validare, nu pentru a-și satisface foamea.
Un alt aspect de evitat este etichetarea copilului în funcție de comportamentul alimentar: „E mofturos”, „Nu mănâncă nimic”. Aceste etichete, repetate, pot deveni realități asumate de copil.
Ritm și rutină
O relație sănătoasă cu mâncarea implică și predictibilitate. Mesele servite la ore relativ fixe, într-un mediu liniștit, fără ecrane sau agitație, contribuie la dezvoltarea unei relații echilibrate cu hrana. Copiii au nevoie de structură, iar mesele regulate le oferă siguranță.
De asemenea, gustările trebuie gândite ca parte a unui ritm firesc al zilei, nu ca răspuns la orice manifestare de disconfort. Când mâncarea devine răspuns la plictiseală, oboseală sau frustrare, se conturează riscul de alimentație emoțională.
Implicarea copilului în alegerile alimentare
Chiar și de la vârste mici, copiii pot fi implicați în procesul de alegere și preparare a mâncării. Să participe la cumpărături, să spele legumele, să amestece în salată – toate aceste gesturi contribuie la un raport pozitiv cu hrana. Atunci când copilul simte că are un rol activ, va fi mai deschis să încerce alimente noi și să își asculte instinctele.
Respect pentru semnalele corpului
Una dintre cele mai importante lecții este învățarea respectului pentru foame și sațietate. Copilul trebuie încurajat să își asculte corpul: să mănânce atunci când îi este foame și să se oprească atunci când simte că este sătul, chiar dacă mai are mâncare în farfurie. A mânca „tot” nu ar trebui să fie niciodată un scop, ci o opțiune ghidată de corp.
Relația cu mâncarea nu se construiește doar la nivel nutrițional, ci și emoțional. Este o combinație de iubire, libertate, educație și încredere. De la 0 la 7 ani, copilul învață de la adulții din jur ce înseamnă hrănirea – o necesitate, dar și o bucurie. Cu răbdare și echilibru, putem pune bazele unei relații sănătoase, care să dureze toată viața.
