De multe ori, părinții se întreabă dacă metodele lor de educație sunt corecte și dacă reușesc să le ofere copiilor cele mai bune instrumente pentru a face față vieții. O problemă tot mai frecventă în rândul copiilor este anxietatea, care se manifestă sub diverse forme, de la teama excesivă de necunoscut până la simptome fizice precum durerile de stomac sau insomnia.
Dar este posibil ca anumite stiluri parentale să contribuie la dezvoltarea anxietății? Cercetările arată că anumite tipare de comportament ale părinților cresc semnificativ riscul ca un copil să devină anxios.
Părinții supraprotectori, o “piedică” în dezvoltarea copiilor
Unul dintre cele mai frecvente comportamente asociate cu anxietatea copiilor este supraprotecția excesivă, cunoscută și sub numele de “parenting elicopter”. Acest stil parental implică o supraveghere permanentă, evitarea oricărui obstacol și o intervenție constantă în deciziile copilului.
Deși intenția este de a-i proteja, realitatea este că această atitudine le transmite copiilor mesajul că lumea este periculoasă și că nu sunt capabili să facă față singuri provocărilor. Astfel, copiii care cresc cu părinți supraprotectori dezvoltă adesea sentimente de neputință și teamă exagerată în fața necunoscutului.
Temerile părinților, transferate asupra copiilor
Copiii absorb comportamentele emoționale ale părinților. Dacă un părinte este excesiv de temător și anxios, copilul va interioriza această frică. Spre exemplu, un părinte care se teme de înălțimi nu doar că își va opri copilul să se cațare în copaci, dar îi va transmite indirect că lumea este periculoasă.
Astfel, copilul învață să vadă riscuri peste tot și devine mai puțin sigur pe sine. Lipsa de încredere în propriile abilități este un factor major care contribuie la apariția anxietății.
Evitarea problemelor împiedică dezvoltarea rezilienței
Un alt aspect problematic este tendința părinților de a elimina orice dificultate din calea copilului. Dacă un copil nu are ocazia să experimenteze eșecul și să înseleagă că poate depăși obstacole, nu va dezvolta mecanisme de adaptare.
Atunci când părinții intervin constant pentru a preveni disconfortul, copilul devine dependent de ajutor extern și nu învață cum să gestioneze situațiile dificile, ceea ce duce la o anxietate crescută în fața necunoscutului.
Cum poțti ajuta copilul să depășească anxietatea?
1. Permite-i să se confrunte cu provocările – Nu fugi să rezolvi fiecare problemă în locul lui. Lasă-l să încerce, să greșească și să înceapă din nou.
2. Lucrează la propriile temeri – Copiii resimt anxietatea părinților. Dacă ai temeri exagerate, încearcă să le gestionezi astfel încât să nu le transmiți copilului.
3. Normalizează eșecul – Fii un exemplu prin modul încare gestionezi propriile greșeli. Arată-i copilului că eșecurile sunt oportunități de învățare, nu catastrofe.
4. Încurajează independența – Lasă-l să ia decizii și să găsească soluții pentru problemele lui. Oferă sprijin, dar nu controla totul.
5. Creează un mediu sigur și afectuos – Asigură-l că are sprijinul tău, dar fă-l să înțeleagă că este capabil să se descurce singur.
Orice părinte își dorește binele copilului, dar uneori, din prea multă grijă, poate face mai mult rău decât bine. O abordare echilibrată, în care copilul este sprijinit dar nu supraprotejat, îl ajută să dezvolte reziliență, încredere și capacitatea de a depăși dificultăți.
Prin conștientizarea propriilor modele de comportament și ajustarea stilului parental, putem contribui la creșterea unor copii mai încăntați de explorare, mai independenți și mai puțin anxioși în fața vieții.
