În fiecare deceniu generațiile se schimbă iar părinții sunt surprinși de atitudini care li se par ciudate în comparație cu cele pe care le aveau ei la vârsta copiilor lor. „Creștem o generație de tineri inutili?”, par să se întrebe cei mai mulți dintre adulții de astăzi.
Este o dezbatere veche în care ați fost, poate, chiar și voi subiectul principal în urmă cu douăzeci sau treizeci de ani. Și începe întotdeauna cu: „Tinerii de azi…”. Dar, chiar există o diferență între cei de astăzi și cei de ieri?
Dacă într-adevăr este o mare răsturnare în această generație, este consumul de informații dar și de lucruri. Într-un moment în care puteți avea totul la doar un click distanță, este dificil să luați în considerare răbdarea. Pentru persoanele în vârstă care nu sunt la fel de versați în aceste tehnologii, să vadă un adolescent prăbușit în fața unui ecran pare uluitor când, în anii când ei erau mai tineri, ei făceau tot ce puteau afară.
Susținătorii celui mai mic efort, într-adevăr?
Povestea „Eu, la vârsta ta” are încă un viitor strălucit în față. Pentru toate așa-numitele generații „vechi”, epoca de aur a avut loc în timpul tinereții lor și adevăratele valori le-au aparținut. Pentru ce îi acuzăm pe millennials? O dezinvestire în viața căminului pentru a rămâne prostrat în timp ce te plângi constant. Această poveste a șarpelui care își mușcă coada este rezultatul părinților, care au suferit ei înșiși din cauza strămoșilor lor care nu și-au recunoscut meritele și aspirațiile. Rezultat: cei din urmă au vrut să ofere copiilor alegerea pe care ajung să nu o mai înțeleagă nici măcar ei.
Generația bumerangului
În timp ce criza economică a cufundat o întreagă generație de tineri adulți într-o precaritate substanțială, aceștia ajung să se alăture fenomenului Tanguy. Acesta se numește efectul bumerang, unde, în ciuda studiilor lungi și a stagiilor de practică, ajungi să stai la părinți pentru că mijloacele uneori nu îți permit să plătești o garsonieră. Acest eșec social este consolidat de frustrarea tatălui și a mamei care se sacrificau uneori pentru ca și descendenții lor să aibă dreptul la ceea ce au reușit să aibă prin mijloace proprii. Numai că între aceste două generații este o diferență. Care? Sacrificiul. Pe vremea când ne luptam pentru a avea partea leului, și anume o casă, o mașină…., această tânără generație are în vedere un singur motto: să îmbine libertatea cu sclavia modernă. Are loc apoi o adevărată ciocnire a valorilor și creează neînțelegeri de ambele părți. Pentru că, da, astăzi, mai mult ca niciodată, vorbim despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională, pe când la vremea aceea, nu l-am conceput niciodată.
Sfârșitul meritocrației
În timp ce această valoare a oferit stele în ochii celor care au apărat-o, meritocrația este astăzi un cuvânt care cade în desuet. Motivul este simplu: succesele ușoare sunt din ce în ce mai glorificate și mediatizate. În timp ce unii văd sub ochii lor uimiți oameni obișnuiți devenind adevărate vedete interplanetare fără a avea un talent real, devine dificil să idealizezi omul self-made care are în spate ani de muncă grea. Și apoi toate tranzacțiile tind să se schimbe. Fără supărare, părinții care concep munca ca pe o serie de dureri de care nu se poate scăpa, a venit o altă răsturnare: fericirea. O fericire în afara drumurilor bătătorite care poate fi o himeră pentru bătrânii al căror idealism se poate ofili de deziluzie.
A cui e vina? A nimanui!
După cum se spune: „Nimic nu se pierde, totul se transformă”. Astfel, această generație nu este inutilă, ci fundamental diferită de cea a părinților. Nu da vina pe internet, lumea și idealurile sunt în flux și un deceniu nu se simte niciodată ca următorul.
