Salut, eu sunt Ionuț. Am 12 ani și sunt elev la o școală de top din București. Din afară, poate că pare că am o viață perfectă – note bune, profesori renumiți, prieteni mulți. Dar, sincer, nu e deloc așa. Viața de adolescent nu este ușoară, mai ales când ești într-un loc unde toată lumea așteaptă să fii cel mai bun.
Presiunea notelor perfecte
La școala mea, notele contează enorm. Toți colegii mei sunt obsedați să ia 10 la orice. Profesorii vor rezultate, părinții vor rezultate, iar noi, copiii, suntem prinși la mijloc. Dacă iau un 8 sau, Doamne ferește, un 7, simt că toată lumea mă privește dezamăgită. Oamenii nu realizează că suntem doar niște copii, nu roboți care să memoreze totul. Uneori mi-e frică să spun acasă ce note am luat, chiar dacă știu că am încercat din greu.
Bullying-ul ascuns
La o școală de top, bullying-ul nu arată ca în filme, unde băieții mai mari îți iau banii de mâncare. La noi, bullying-ul e mai subtil. E despre cine are cele mai scumpe haine, cel mai nou telefon sau cele mai multe like-uri pe Instagram. Dacă nu ești „în trend”, riști să fii ignorat sau să auzi glume despre tine. De exemplu, eu n-am ultimul model de telefon și uneori colegii fac mișto de mine. Zâmbesc ca să par că nu-mi pasă, dar, înăuntru, doare.
Programul încărcat
După școală, parcă nici nu mai sunt copil. Am meditații la matematică, română, engleză și chiar și la informatică. Totul ca să „mă pregătesc pentru viitor”. Dar când să mai trăiesc prezentul? Mi-e dor să am timp să mă joc sau să ies cu prietenii. Weekend-urile sunt doar pentru teme și pregătiri. Uneori mă simt ca într-o cursă din care nu pot să ies.
Așteptări nerealiste
Părinții mei mă susțin, dar uneori simt că așteptările lor sunt prea mari. De exemplu, tata vrea să devin inginer ca el, iar mama spune mereu că trebuie să ajung „lider”. Dar ce se întâmplă dacă eu nu vreau asta? Ce se întâmplă dacă nu sunt destul de bun? Îmi place să desenez și visez să devin artist, dar nimeni nu ia asta în serios.
Lipsa prieteniilor adevărate
Deși școala e plină de copii, prieteniile adevărate sunt greu de găsit. Majoritatea colegilor sunt în competiție unii cu alții, iar uneori pare că fiecare încearcă să te folosească pentru notele tale sau pentru alte avantaje. Îmi doresc un prieten care să mă accepte așa cum sunt, fără să-mi judece notele sau telefonul.
Ce mi-aș dori să se schimbe
Nu vreau să mă plâng, dar uneori mă întreb de ce adulții nu ne ascultă mai mult. Mi-ar plăcea să avem mai puține teme și mai mult timp pentru noi. Aș vrea ca profesorii să fie mai empatici și să nu ne compare mereu. Și, cel mai important, mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că nu suntem perfecți – și e OK să greșim.
Viața mea de adolescent poate părea ușoară din afară, dar în realitate e plină de provocări. Și știu că nu sunt singurul care simte asta. Suntem mulți ca mine, care doar vor să fie înțeleși și să se bucure de copilărie înainte ca aceasta să dispară.
