Perioada alăptării. Ah, ce amintiri! Pe cât de frumoasă și de emoționantă a fost, pe atât de înfricoșătoare s-a dovedit a fi. Cum spune lumea, „este natural și instinctiv”, dar pentru mine a fost mai mult un drum plin de întrebări, dubii și frici care m-au făcut să mă simt, uneori, ca și cum aș fi pe un teren necunoscut. Și, da, unele dintre cele mai mari temeri pe care le-am avut au fost legate tocmai de acest proces care ar trebui să fie „firesc”.
În primele zile după naștere, totul părea un vârtej. Începusem să alăptez, dar erau atâtea întrebări care mă bântuiau. „Se va hrăni suficient? Va lua în greutate cum trebuie? Oare laptele meu e destul de bun pentru ea?” Eram copleșită de toate informațiile care veneau din toate părțile. Începi să te îndoiești de tine și de capacitățile tale. Te gândești la tot ce ai citit, la sfaturile mamei, ale prietenelor, la ce spune medicul. Și toate astea în timp ce simți că ești singură în această „bătălie” a alăptării.
Dar ce m-a speriat cel mai mult? Ei bine, nu era atât de mult procesul în sine, ci mai degrabă frica de a nu fi suficient de bună pentru copilul meu. Nu cumva nu am suficient lapte? Nu cumva nu va fi destul? Acestea erau gândurile care mă apăsau, iar momentele în care am simțit că bebelușul meu plânge din cauza foamei sau refuză să se prindă la sân, erau cele mai înfricoșătoare. Îmi era teamă că nu îmi voi îndeplini rolul așa cum ar trebui. Te simți uneori complet incapabilă să-i oferi tot ce are nevoie, chiar dacă tu ești „sursa” principală a hranei lui.
Un alt moment care m-a speriat mult a fost atunci când, la început, am avut dureri mari. Nu vorbesc doar despre durerea post-naștere, care era inevitabilă, dar și despre acele crăpături dureroase care apăreau la nivelul sânilor. Când am început să simt acele dureri intense la fiecare alăptare, mi-am pus serios întrebarea dacă am făcut ceva greșit. „Oare o să pot să continui? Oare o să mă fac să am mai multă durere decât răsplată?” Mă gândeam la faptul că poate nu știam cum să fac corect sau poate că nu eram făcută pentru alăptare.
Și cum să nu vorbesc despre frica de a nu ști cum să gestionez timpul? Alăptatul este adesea o activitate care nu are un „program fix”. Este o întreagă „misiune” de a găsi echilibrul între dorințele și nevoile copilului, nevoile tale și restul responsabilităților zilnice. În primele luni, am simțit că nu am timp pentru nimic altceva, iar oboseala devenea copleșitoare. Uneori, eram pur și simplu epuizată, iar îngrijorările de „dacă laptele meu este destul” mă frământau și mai tare.
Dar, cu toate temerile mele și cu toate momentele de nesiguranță, am învățat câteva lecții importante. Perioada alăptării este o călătorie în care tu și bebelușul vostru învățați împreună. Fiecare masă la sân este o oportunitate de a crea legătura dintre voi, chiar dacă se simte copleșitor sau greu uneori. Am învățat că este în regulă să ceri ajutorul atunci când ai nevoie. Este în regulă să nu fii perfectă, și este în regulă să te simți nesigură.
Însă ceea ce m-a liniștit cel mai mult a fost sprijinul din partea celor din jur și încrederea că corpul meu știa, de fapt, ce trebuie să facă. În loc să mă mai sperii la fiecare semn de neliniște, am învățat să am răbdare și să am mai multă încredere în mine și în procesul natural. La final, am realizat că nu există o „formulă magică” a alăptării perfecte. Fiecare femeie și fiecare copil sunt diferiți. E important să faci ce este mai bine pentru tine și pentru bebelușul tău. Și, dacă se întâmplă să întâmpini dificultăți, nu e sfârșitul lumii. Căci, în final, ceea ce contează este iubirea pe care o oferi și legătura pe care o creezi.
