Oricât de uniți ar fi doi părinți în dorința de a-și crește copilul cât mai bine, inevitabil apar diferențe de viziune, stil sau reacție. Unul e mai permisiv, celălalt mai autoritar. Unul pune accent pe reguli și consecvență, celălalt pe conectare emoțională și negociere. În teorie, aceste diferențe pot părea minore, dar în practică pot duce la tensiuni, confuzie pentru copil și, uneori, chiar la conflicte în cuplu.
Ce e de făcut când nu mai simțim că tragem la aceeași barcă, când unul spune „da” și celălalt „nu”, când unul pedepsește și celălalt consolează?
Acceptarea diferențelor – primul pas spre echilibru
Este normal ca doi adulți crescuți în medii diferite, cu experiențe și valori proprii, să aibă opinii diferite despre ce înseamnă „să fii un părinte bun”. Important este să conștientizăm că aceste diferențe nu sunt greșeli, ci puncte de pornire pentru dialog. Nu trebuie să fim mereu de acord, dar e esențial să ne respectăm reciproc rolul și perspectivele.
Comunicarea calmă, în afara momentelor tensionate
Discuțiile despre diferențele de opinie parentală nu ar trebui purtate în fața copilului sau în mijlocul unui conflict. E mult mai productiv să vorbiți seara, la calm, când copilul doarme, despre ceea ce v-a deranjat. De exemplu: „Azi, când i-ai spus că nu are voie să se uite la desene după ce eu îl lăsasem cinci minute, m-am simțit ignorată. Putem stabili o regulă clară împreună pentru data viitoare?”
Stabiliți un front comun – copilul are nevoie de coerență
Copiii au un radar foarte fin pentru diferențele dintre părinți și, fără să vrea, pot ajunge să profite de ele, să manipuleze sau să se simtă nesiguri. Dacă mama spune una și tata alta, copilul nu mai știe ce e permis și ce nu. De aceea, e esențial ca, indiferent de opiniile personale, părinții să transmită aceleași mesaje în fața copilului. Orice dezacord se discută ulterior, nu în fața lui.
Renunțarea la lupta pentru cine are dreptate
În parenting nu există o singură cale „corectă”. De multe ori, încercarea de a demonstra că „eu știu mai bine” sau că „metoda mea e cea bună” nu face decât să adâncească distanța dintre părinți. O abordare mai constructivă este: „Hai să încercăm soluția ta o săptămână și vedem cum reacționează copilul.” Astfel, fiecare se simte valorizat, iar deciziile devin comune, nu impuse.
Căutați sprijin obiectiv
Uneori, diferențele de opinie sunt atât de mari sau recurente, încât este greu să se ajungă la un compromis. În astfel de cazuri, un consilier parental sau terapeut de cuplu poate fi un sprijin valoros. Un specialist ajută la clarificarea stilurilor parentale, oferă instrumente concrete pentru negociere și, mai ales, creează un spațiu sigur pentru exprimarea frustrărilor fără judecată.
Puneți copilul pe primul plan, nu ego-ul
Este ușor să alunecăm în conflicte legate de autoritate sau principii, dar trebuie să ne reamintim constant că scopul nu este „să câștig” eu ca părinte, ci să-i ofer copilului un mediu stabil, iubitor și coerent. Orice alegere ar trebui să pornească de la întrebarea: „Ce îl ajută cel mai mult pe copilul nostru acum?”
Diferențele dintre părinți nu sunt un capăt de lume, ci o realitate firească într-o familie. Ceea ce contează cu adevărat este modul în care sunt gestionate: cu respect, cu deschidere spre comunicare și cu dorința de a găsi împreună un drum comun. Când copilul vede că părinții săi se susțin reciproc, chiar și în momentele dificile, învață lecții importante despre echilibru, colaborare și iubire necondiționată.
