Am aflat numele copilului lui THEO ROSE! Vezi aici cum o să-l cheme pe viitorul băiețel

Însărcinată în luna a cincea, simpatica Theo Rose a dezvăluit mai multe detalii despre viața sa personală. Cu toate că nu a pregătit camera pentru bebe, băiețelul lui Theo Rose are deja numele stabilit.

Theo Rose și Anghel Damian vor deveni părinți pentru prima dată în luna iunie, la aproximativ un an de când au început relația. Artista se simte foarte bine, are energie și își continuă proiectele numeroase.

Are emoții, dar își dă curaj singură

Cântăreața le-a povestit matinalilor PROFM că are deja emoții pentru noul rol, cel de mămică : ,,Mă încurajez singură, îmi spun că va crește repede și că acum ajunge la liceu. Mă trezesc de mai multe ori pe noapte, iar dimineața a devenit foarte comună pentru mine.”, spune artista.

“Mai am patru luni, am trecut de jumătate, sunt ok. Nu am făcut nimic până în momentul ăsta, ne apucăm peste vreo lună (de camera copilului -n.r.). Vă zic numele, n-am secrete din astea. Sasha Ioan o să-l cheme”

 În luna iunie, Theo  Rose va intra în pâine pentru noul ei rol, cel de mămică și este sigură că se va descurca de minune. Aceasta, implicată în multe proiecte, nu a pus pauză la concerte și apariții până în acest moment.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Latest Articles

Grupurile de mame de pe Facebook: suport real sau locuri pline de judecăți?

Când devii mamă, te lovește o avalanșă de întrebări, frici și incertitudini. Iar instinctul de a căuta ajutor te duce, inevitabil, către grupurile de...

Bucket list pentru primul an de viață al bebelușului

Primul an din viața unui bebeluș trece mai repede decât ți-ai fi imaginat. E un amestec de mirare, oboseală cronică, râsete care-ți umplu inima...

Ghid de „anti-parenting”. Lucruri pe care NU trebuie să le faci ca părinte

Hai să o spunem direct: parentingul e o aventură pe cât de frumoasă, pe atât de imprevizibilă. Oricâte cărți ai citi și oricâte podcasturi...

Obiceiuri mici care fac diferența într-o zi de mamă obosită

Sunt zile în care te trezești mai obosită decât te-ai culcat. În care cafeaua pare apă chioară și copilul începe să plângă înainte să...

Sindromul „mamei care simte că nu face suficient”. Cum îl recunoști și oprești

Ai simțit vreodată că, oricât ai face, tot nu e de-ajuns? Că nu petreci suficient timp cu copilul, nu ești suficient de calmă, de...
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com