Iată o poveste reală despre alăptatul în public. Ca mamă, am învățat că alăptatul este un act natural și esențial pentru dezvoltarea copilului meu. Totuși, deși am ales să alăptez, am descoperit că această decizie vine cu multe provocări, iar unele dintre ele nu țin de dificultățile legate de hrănirea micuțului, ci de reacțiile oamenilor din jurul meu.
Într-o zi de vară, când micuțul meu avea doar câteva luni, am hotărât să mergem la parc. Eram în căutarea unui moment de relaxare și, de ce nu, de socializare cu alte mame. Am pus în geantă pătura, jucăriile, suzeta și, desigur, sticla cu apă pentru mine. Nu am planificat o sesiune de alăptat, dar știam că, dacă avea nevoie, nu voiam să-l las să plângă de foame.
După câteva minute de joacă, s-a întâmplat: micuțul meu a început să se agite și să plângă. Semnul clar că îi era foame. Nu am stat pe gânduri, am scos rapid sânul și l-am alăptat pe pătura din parc, acoperindu-mă cu un șal, ca să fiu mai discretă, deși nu consideram că ar fi necesar să ascund acest act natural.
Din păcate, ceea ce a urmat nu a fost deloc cum mă așteptam. La scurt timp, am simțit priviri insistentă și oamenii murmurau în jurul meu. O mamă care stătea aproape de noi m-a privit de sus și, într-un mod destul de subtil, i-a spus copilului ei că „nu este locul pentru așa ceva” și „există toalete pentru asta”. M-am simțit prost, ca și cum toată lumea ar fi fost martoră la o rușine. Era doar un copil care mânca, ca oricare altul, dar nu era perceput astfel.
Am încercat să mă calmez și să ignor privirile, dar comentariile continue mi-au stricat starea de spirit. O altă mamă, care stătea puțin mai departe, s-a uitat și ea cu o privire ciudată, iar după câteva secunde a ridicat un pic din umeri, arătându-și, poate fără intenție, disprețul față de ceea ce făceam.
Simțindu-mă incomod și rușinată, am început să mă gândesc dacă nu ar fi fost mai bine să mă retrag într-un loc mai „discret” – dar în adâncul meu știam că nu ar trebui să fie așa. Alăptatul în public este un drept al nostru, al mamelor, și este un gest care nu ar trebui să stârnească jigniri sau critici.
Într-un final, am decis să mă ridic și să plec. Până la urmă, poate că alăptatul public nu era atât de acceptat pe cât mă așteptam. Sau cel puțin așa părea în acea zi. Cu toate acestea, nu am lăsat acele momente de disconfort să mă definească.
Am învățat din acea experiență că, de multe ori, oamenii au prejudecăți, iar unele dintre ele se nasc din ignoranță. Alăptatul nu ar trebui să fie un subiect tabu sau ceva de care să ne fie rușine. De fapt, pentru mine, este o formă de legătură profundă cu copilul meu.
De atunci, am ales să alăptez oriunde și oricând este nevoie. Am învățat că există părinți care mă susțin și care înțeleg importanța alăptatului, chiar dacă nu toată lumea este deschisă sau pregătită să accepte acest lucru.
Mi-aș dori ca, în viitor, să trăim într-o societate în care mamele să nu fie judecate pentru un act atât de natural. Alăptatul în public nu este nimic rușinos, iar acei părinți care își arată disprețul ar putea să învețe că fiecare mamă are dreptul să aleagă ce este mai bine pentru copilul ei, indiferent de locul sau contextul în care se află.
Citește și: Care e momentul când ar trebui să oprești alăptarea
